Salutare, străine!

Hey, salutare străine 🙂

Știi, ți-am promis nu de mult, că, atunci când o vom lua pe căi greșite iarăși, te voi trage de mânecă și-ți voi spune. E drept, că și tu mi-ai promis același lucru dar, ai uitat… Așa cum am făcut-o și eu…

Însă, TRISTEȚEA ce m-a copleșit de ceva vreme mi-a amintit promisiunile făcute de amândoi, atunci când ne-am regăsit. Știi și tu când… Atunci când ne-am promis (a câta oară???), că vom pune tot restul vieții noastre, în cuvinte. Și gândurile și trăirile ce ne cuprind viața. Sau așteptările. Și sentimentele. Și, DA! Și IUBIREA!

Probabil că, acum vorbește neputința din mine. Sau IUBIREA pentru tine? Nu știu nici eu încă… Știi bine că de aceea m-am întors. Către TINE și către IUBIRE. Pentru că am hotărât să nu mai FUG. Ci să STAU. Să privesc, să iubesc și să TRĂIESC. Lângă OMUL care mă vede, mă aude și mă IUBEȘTE. Care îmi spune în CUVINTE, ce simte, ce își dorește și CUM mă IUBEȘTE.

UNDE este acel om care mi-a promis asta?

523657_342002635849175_1019885153_n

Ai înțeles oare, că acesta este un mesaj despre IUBIRE? Despre neputința mea (sau a ta) de-a iubi necondiționat? Despre așteptarea înfrigurată a mângâierii, a depășirii neputinței, a cuvintelor sugrumate, a tiparelor trăite la nesfârșit și a dorului de-a fi cu adevarat împreună? Sper că da…

Pentru că te strig și te chem! Vino și vorbește-mi! Spune-mi, te rog, în cuvinte, CUM vrei să FIM. Sau CUM putem EXISTA împreună. Că separat deja știm. Că, singuri, ne regăsim. Oare cum o putem face împreună? Și de ce?

Știm amândoi că  TRISTEȚEA ne dă târcoale atunci când vorbim doar cu noi înșine… Mai știu și că DORUL meu de-a fi împreună cu tine, mă silește să pun în cuvinte ceea ce simt.

Știu că nu sunt cea mai grozavă femeie din univers. Nici măcar cea mai deșteaptă. Sau cea mai bună mamă, soție sau amantă…

Dar TE IUBESC!!! Profund și complet, așa cum mă iubesc pe mine… Dincolo de ORGOLIU, CREDINȚĂ sau SPERANȚĂ. Dincolo de noi. Sau de CUVINTE.

Nu știu să-ți spun ALTFEL. Sau cu alte cuvinte. Sau cu alte doruri. Știu doar că TE STRIG. Și TE IUBESC. Și vreau să mă AUZI. Cu trupul, cu sufletul și cu IUBIREA.

 

Născut abonat la SUCCES sau la… NESIMȚIRE?

Ei bine, am fost aseară la un concert Ioan Gyuri Pascu la restaurantul Intim din Focșani. M-am lăsat greu convinsă (habar n-am de ce 🙂 ) dar locația – care mi-e tare dragă, m-a convins, tocmai pentru că este un spațiu intim spre rustic, cu o bucătărie grozavă, muzică bună și servire acceptabilă (e capitolul unde mai au de lucru pentru a crea restaurantul perfect 🙂 ). Și este locul unde talentul și muzica de calitate își dau mâna de multe ori, spre crearea unor evenimente speciale pentru focșăneni.

1Toate bune până aici. Seara a fost dedicată celor cu rezervare făcută și bilete plătite ca să se bucure de trei oameni speciali, trei nume mari, niște voci și acorduri de chitară de ridică părul pe oameni. Până și părul căzut se ridica, de pe unde se găsea aruncat. Vedetele serii au fost Ioan Gyuri Pascu, Vlady Cnejevici și Teo Boar dar și albumul cât se poate de proaspăt – ”Electromagnetic Love”.

Frumos, special și uimitor cum poate un om de 1 metru jumătate și 50 de kg (cred), să scoată acele octave și acea interpretare sublimă a notelor muzicale…

E firesc să-i laud așa, pentru că e primul live văzut de mine, cu ei. Și am avut parte de muzică bună, glume fine, umor curat și, desigur (că doar suntem români) umbrit de existența unor cretini. Sau nesimțiți? Nici nu pot aprecia care cuvânt li se potrivește mai bine. Și-s blândă când vorbesc despre asta 🙂

Nu-mi place să judec oamenii și de cele mai multe ori nu o fac. Știu că fiecare își creează propria realitate și oamenii se străduiesc să trăiască după propriile standarde. Accept și respect asta. Îmi displace grozav însă, cu desăvârșire, lipsa de respect.

Atunci apare momentul acela, în care aș opri timpul în loc, să pot bate cu plăcere și la propriu, niște nesimțiți, a căror neuron plictisit își bate joc de mediul înconjurător. Și nu mă refer aici la natură.

Am avut ”norocul” să ajung printre primii la masa noastră și, evident, am ales locurile cu vizibilitate către scenă. Credeam că-s cele mai bune. Vezi scena, oamenii ce-s vedetele de-acolo și, ne despărțea de locul cu pricina, doar o masă de 8 persoane. Prezente, de altfel, când am ajuns noi. Păreau normali și fericiți că stau chiar lângă muzică și lângă spectacol. Patru doamne și patru domni. Cel puțin așa păreau la prima vedere. Cu mâncare multă pe masă, băutură din belșug, strigau chelnerul pe nume și făceau glume proaste cu el. Mi-am zis ca se cunosc și își permit. Nu era treaba mea. Doamnele, duse prin saloane de cosmetică și coafură, evident duse la cumpărături prin magazinele de fițe și, desigur cu smartphone-urile la vedere și butonate din plin toată seara.

Domnii, interesanți ca aspect. Trei înalți, atletici, cu ceva burtică (doar așa le stă bine celor de peste 30 de ani, nu?). Al patrulea era scund, burtos de-a binelea și cu o ceafă lată, lată plină de rândurile de grasime ce arătau bunăstarea. Sau nesimțirea??? Înclin spre a doua variantă.

De unde am atâtea informații despre ambele părți ale staturilor lor impunătoare? Păi am avut toată seara la dispoziție (din păcate) să-i aud și să-i văd. În toată splendoarea și … nesimțirea.

Pentru că acum începe distracția. La propriu și la figurat. Începe spectacolul, oamenii pe scenă se prezintă și încep a cânta. Sublim. Începe și ”spectacolul” de la masa de-alături. La propriu. Cu strigăte de ”noroc” și ciocnit de pahare. Se bucurau oamenii de adevaratul spectacol. Credeam eu… Doamnele, două câte două, vorbeau de mama focului, vizualizau pozele postate-n Facebook și discutau despre shoping. Tare, că nu se auzeau din cauza muzicii.

Muzica își vedea de traseu și repertoriu. Trece tura de încălzire. Aplauze multe și, când mă uit în jur, văd chipuri de oameni care zâmbeau muzicii și talentului. Erau în poveste. Melodiile curgeau, care de care mai grozavă și mai bine interpretată. Vocea curată și blândă dar puternică a lui Gyuri și solo-urile de chitară ale lui Teo au stârnit multe ropote de aplauze.

Vă povestesc toate acestea ca să înțelegeți că, până și în Focșani sunt oameni care știu să aprecieze talentul și calitatea. Și au fost din plin.

Doar masa din fața mea făcea excepție din acest tablou magic. Cum cântau oamenii aceia, cum țipau și ei mai tare. ”Zi-le domnu’ Dan”, “Bă, să vă iubiți bărbații” (către ”doamnele” lor ziceau apăsat) și muuuulte d-astea. Vedete, în toată regula.

Au luat și cântăreții pauza necesara. Hopa, a luat pauză de la vociferat și masa de alături.  Am zis ca s-au încălzit și oamenii, că prea le ziceau cu foc și n-am crezut că au venit doar ca să posteze pe Facebook poze de la spectacol, să dea bine la prietenii virtuali.

O nouă rundă de spectacol m-a dat gata. Din toate punctele de vedere. O sole mio, Nessun Dorma, Santana, Ce liberi am fi și alte creații proprii, cu versuri ce-ți atingeau inima și, normal, zeci de aplauze pentru ei, în picioare. Ce artist nu și-ar dori așa ceva!?!

Ei bine, oricum aș fi stat la masa mea, oricum aș fi mutat scaunul, vedeam pe diagonala dreaptă scundul cu ceafa lată și cu toți dinții la vedere iar pe cea din stânga pe înaltul cu tricou roșu și cu nesimțirea la vedere. Atâta au urlat sau, mai bine zis lătrat, de acopereau de-a binelea muzica. Doamnele lor, când nu strigau una la alta peste muzică, se chinuiau să le facă poze cu spectacolul din spatele lor (că doar erau lângă scenă) dar, cu grijă, să-i facă vedete pe cei patru domni. Nu vă pot povesti tot ce spuneau. Chiar nu vreau să vă enervez de tot. Nu vreau să vă descriu gesturile obscene și nesimțite, degetele băgate în urechi pentru a nu mai auzi muzica sau strigătele după chelner să le mai aducă de băut. Și nici cum scundul burtos se dădea mare pe la spatele lui Gyuri, că e mai înalt și asta îl făcea bărbat adevărat.

Am pierdut noțiunea de muzică. Se amesteca (ne)voit cu mârlănia celor din fața mea. Care nu știu ce căutau acolo, pentru că din discuțiile lor am înțeles (nici nu era greu de auzit) că au fost și la spectacolul de anul trecut al aceluiași talentat muzician. Și poet. Și-au revenit. Oare erau masochiști??? Clar muzica lor preferată se găsea în altă parte și sigur Guță sau Vijelie le-ar fi fost pe suflet și pe plac. Nici măcar nu aplaudau darămite să se ridice în picioare… Păreau insultați că toți ceilalți oameni din sală nu se mai opreau din aplauze, toți în picioare și cu lumina aceea pe față, care ți-o dă magia talentului adevărat ce-o ai în față și în suflet.

Vă dați seama că, doar dacă închideam ochii, reușeam să aud și să simt muzica. Și versurile. Dacă-i țineam deschiși, auzeam vag muzica dar, îmi imaginam cu multă bucurie, cum îi nimeresc direct în dinți, pe cei doi ”flăcăi” din diagonalele privirii mele, cu sfeșnicul de pe masă. Calculam chiar direcția și efectele acțiunii mele care putea fi de succes. Asta dacă opream timpul în loc pentru măcar cinci secunde. Noroc de imaginație pentru că, altfel i-aș fi sugrumat nițel…

P1180709Unul dintre versurile melodiei ”La jumătatea vieții” mi-a mers la suflet: ”așa-i când nașterea-ți oferă abonament către succes”. Ei bine da! Poate că nu le au pe toate, Gyuri&compania dar clar, s-au născut abonați la succes. Și la talent.

În acest caz, cei opt din fața mea s-au născut abonați la NESIMȚIRE. Clar! Fraților, stați acasă. Căutați-vă spectacole pe nevoia și dorința voastră. Uitați-vă în jur și RESPECTAȚI-i măcar pe ceilalți din jur dacă de voi nu vă pasă. Citiți o carte. Învățați bunele maniere. Mă sperie gândul că ați putea avea copii. Și educa în propriul stil, care nu ține seama de respect și bună cuviință.

Și aș putea adăuga în final că, TOATE restaurantele ar trebui să aibă scris pe ușă – INTERZIS NESIMȚIȚILOR!!! Nu avem nevoie de banii voștri. Ci doar de RESPECT. Al locului în care vă  aflați, al angajaților noștri și al clienților noștri. Măcar atunci când sunt astfel de spectacole.

În rest a fost o seară faină. Cu prieteni dragi, cu umor și vin bun. Roșu, normal 🙂

P.S. Am primit și autograf pe ultima carte scrisă de Gyuri dar și pe ultimul album, pentru seninul simplu din viața mea. Ce frumos spus de la ”Purtătorul de cuvinte”…

P1180710

Mi-e dor de MAMA

Astăzi mi-a fost îngrozitor de DOR de MAMA.

Spun îngrozitor, pentru ca m-a DURUT. Tare. Și mult. Iar azi, pot asocia dorul cu durerea.

Chiar cred că asta este definiția DORULUI. Momentul acela în care îți amorțește inima, te dor cuvintele și plângi. Plângi pentru că nu știi cine ești, ce vrei și ce simți. Plângi pentru că cea care ți-a dat viață nu mai este. Și vrei să-i spui că o iubești. Și că-ți lipsește. Ea și mângâierile ei, îndemnurile, îmbrățișările și bucuria ei…

Îți amintești MAMA, când îmi spuneai ce GROZAVĂ sunt? Ce OM  minunat pot fi și ce LUCRURI fantastice pot crea? Îți amintești cum te contraziceam și te făceam să te superi, crezând că nu înțeleg?  Chiar nu înțelegeam atunci… Și au trecut ani… ani în care te-am certat și m-am supărat pe tine că ai plecat și nu mă mai cicălești. Și nu-mi mai dai de înțeles prin cuvinte și tristeți neînțelese…

Poate nu foloseai întotdeauna cuvintele astea dar știu cum mă făceai să simt. Și să trăiesc. Și să cred în mine…

Azi am văzut un film – ”August Rush”. Vi-l recomand. Am înțeles cum muzica vieții poate uni oamenii. Și cum îi poate aduce împreună…

http://www.filme-bune.net/august-rush-film-online-subtitrat-in-romana/

În timp ce vedeam filmul m-am gândit la tine, mama. Și la mine. La fiul meu și la cum poate muzica inimii, să unească oamenii. Trecând peste note sau instrumente. Peste ani și peste fapte.

Ți-aș spune acum, MAMA, cu toată muzica lumii, că aș vrea să fii lângă mine. Să-ți spun că TE IUBESC și să mă strângi în brațe. Să-mi mângâi fruntea și să mă faci să cred că sunt pe drumul cel bun. Că învăț lecția iubirii și lecția de a fi mamă, soție sau OM. Om bun și care aduce FRUMOSUL în viața ei și a celor dragi. Și știu că ai fi singura care mi-ai spune că trebuie să tot încerc. Până îmi iese…

I-aș spune fiului meu să mă ierte. Că nu am văzut, nu am crezut și nu am înțeles cine este, ce vrea și ce poate face el.

I-aș spune soțului meu să mă ierte. Că nu am văzut și nu am înțeles cum să fac relația noastră să meargă, așa cum își dorește el. I-aș spune să mai încerce să pună în cuvinte ce simte. Și ce-și dorește. Și să-i spun că așa m-a învățat mama 🙂

Le-aș spune oamenilor din jurul meu că-s fraieră și oarbă. Și că aș fi putut mai mult… Doar că nu merge cu toți. Că sunt oameni și fapte pe lumea asta, la care trebuie să renunți. Pentru a-ți face bine. Ție. Că sunt oameni și fapte pe lumea asta, la care trebuie să ții cu dinții. Pentru că îți va fi dor. Și pentru că TREBUIE 🙂 Iar asta doare…

Dar azi,vreau doar să-ți spun ȚIE, mamă, că POT să fiu EU. Și că doar TU înțelegi asta. Și mi-e dor, de plâng. Și doare… și ascult muzica sufletului care îmi spune că POT. Să fac ce îmi doresc, să fiu cine vreau și să cred în toate visele mele. Și să te iubesc, așa cum doar un pui de om știe. Orbește și fără limite. Îmi pare rău că a trebuit să te pierd ca să înțeleg. Să înțeleg că fiecare are muzica lui. Rapsodia proprie sau concertul în care își descoperă EUL. Ființa și PUTEREA de a crea sau de a-și atinge visele.

”Muzica este în jurul nostru. Tot ce trebuie să facem e să ascultăm… ” așa zice finalul filmului ce mi-a atins sufletul.

Și știu că astea ar fi și cuvintele tale, mama… Mi-ai spune să caut. Să schimb. Să lupt. Să ascult MUZICA. Și să cred că toate vor fi așa cum îmi doresc, dacă știu unde să fiu și cine sunt. Și că pot…

Mi-e tare dor de certurile cu tine din care învățam. Mi-e TAREEEEEE dor să-mi spui: ”nu te mai plânge atât. Treci la treabă și mai vorbim după…”

Acum e ”DUPĂ”.  Și e bine. Sunt EU și cu lupt cu fiecare fibră din mine (sau atom, ce-o fi el).

Vreau să mă auzi și să să înțelegi fiecare cuvânt: MI-E DOR!!! Foarte dor de tine. Mi-e greu, foarte greu, fără tine și fără îmbrățișările tale.

Și totuși… EXIST. Și merg mai departe 🙂

Sunt fericită…

Am vrut să scriu astăzi despre bucuria de a DĂRUI. De-a te simți important și despre sentimentul de MÂNDRIE care apare în ”drum”, atunci când de fapt ar trebui să înțelegi SMERENIA.

Am vrut să scriu despre cum poți dărui fără să ai, de fapt, nimic. Și… am văzut un filmuleț, de 3 minute și ceva. Vi-l dau și vouă să-l vedeți. Eu am plâns. Și-am căscat ochii mari. Și sufletul. Și amintirile…

Am avut și eu o păpușă ca a ei. Nu-mi amintesc cum o chema ci, doar că era prietena mea cea mai bună, la aceeași vârstă. Și îi găteam sau îi povesteam diverse. Nu mai știu ce. Îmi amintesc doar, că eram fericită. Acasă.

Și acum sunt FERICITĂ. Și-s puține cuvinte care să spună ce simt…

Io ce să vă zic, azi… chiar e ziua mea

Io ce să vă zic, azi… chiar e ziua mea 🙂 Ei și ce? Ați putea spune asta, că doar uneori e și ziua voastră, într-o zi anume dintr-un an calendaristic, plin de aniversări și evenimente speciale și, nu e chiar ceva special că azi mai pun și eu încă un an în cârca-mi rezistentă la timp, șuturi sau îmbrățișări.

Și totuși, stați liniștiți… mi-am propus să vă fac și vouă ziua asta, 17 decembrie, o zi specială. Asta pentru că sunteți prietenii mei și vreau să vă mulțumesc. TUTUROR!

Și vreau ca astăzi să fie ZIUA mea, ziua în care voi prețui OAMENII, CLIPA și cuvântul MULȚUMESC. Va fi ziua în care mă uit în urmă (la ultimele 365 de zile) și vă invit s-o faceți și voi.

Și azi să fie ziua în care MULȚUMIȚI cuiva din viața voastră. Nu contează dacă va fi cineva drag sau cineva nasol. Cu siguranță v-ați învățat lecțiile de viață de la toți, în acest an magic, cu oameni faini sau nu. 🙂

Iar pentru că este totuși ziua mea, vă rog să-mi dați voie ca eu, să mulțumesc mai multora. Și da, vor fi mai multe cuvinte decât ați putea duce într-un post normal de facebookiști înrăiți (sau nu 😛 ). Iar pentru că am primit deja iertarea voastră și, mai ales, promisiunea că veți reciti acest post când veți avea ceva timp mai mult pentru povești, gânduri seni(l/n)e sau pentru a mă cârcoti (că am magnet și la asta, știu).

O să încep cu prima mulțumire (restul vor fi fără număr) către Mark Zuckerberg că a fost diștept, ne-a apropiat și a creat un spațiu (mă rog, ceva pereți, tapetați și colorați de gânduri, po(z)ne și detalii savuroase despre viețile noastre de după serviciu, școală sau realitatea zilnică). Aici am cei mai mulți prieteni – 2043 – dar asta pentru că m-am mai ”desprietenit” cu vreo câțiva care se dădeau la mine sau stăteau degeaba acolo, în lista lungă cât o zi de post.

Deși n-am înțeles niciodată de ce e lungă ziua de post, pot spune că-s mândră de mulți dup-acii, di pă facebook, că-s faini rău de tot și-i iubesc prea mult. Prea ca la țară… Sau ca la oraș 😛

N-o să pot mulțumi tuturor (că doar nici nu vă cunosc bine pi voi tăți) dar, pentru cei care se vor regăsi în următoarele rânduri, le mulțumesc mai presus de toate, că mi-au schimbat viața. Într-un fel sau altul. Se știu ei prea bine…

Celorlalți le mulțumesc pentru că nu mi-au dat ”delete” atunci când postam poze cu nemiluita sau muzică nașpa. Sau gânduri imbecile, pardon, motivaționale 😛

Mulțumescu-ți ție Liviu, pentru că deși am fost imposibilă în acest an, m-ai suportat. Și sprijinit. E adevărat, mai puțin decât aș fi avut eu nevoie dar a fost bine și așa. Am învățat că, dacă nu cer, nu primesc. Și mulțumesc pentru că ești deschis la schimbare. A ta, a mea, a noastră. Ești darnic, mai atent și… ești (încă) soțul meu. Știi tu de ce :*

Ție, Aline, îți mulțumesc pentru cum știi să-mi dovedești în fiecare clipă că, majoritatea oamenilor rețin foarte bine emoțiile și trăirile rele. Și grele. Și nu iartă. Nici nu uită. Dar tot îți mulțumesc pentru că, pentru tine m-am străduit cel mai mult. Să te cresc bine. Să fii mândru. Să știi să te lupți pentru ceea ce-ți dorești. Și să știi să VISEZI. Timpul îmi va spune unde greșesc (sau poate tu 🙂 )

Mulțumesc frumos cântarului meu din baie care, deși spune numa’ prostii (în ultima vreme) mi-a dat prilejul să mă regăsesc. Întru devenire și întru…mărime schimbată la haine. Chiar ar trebui cineva să inventeze un cântar care te pocnește atunci când depășești cu 5 kg greutatea normală…

Dar sunt fericită că am cui să mulțumesc 

Heeeeiiii, nu pot să nu-i mulțumesc din suflet Moșului. Magia lui mi-a fermecat viața și mi-a deschis cărări nebănuite ale vieții. E cel care mi-a șoptit întotdeauna că pot visa, că pot dori și că pot avea. Ce? Bucurii, oameni frumoși alături, reușite, cățel… Apropo Moșule drag, îmi doresc un mic și poznaș cățeluș, care să-mi roadă mobila, încălțările și sufletul, care să dea din coadă că mă vede, care să-și facă treaba mare pe covorul meu cel nou din sufragerie și să lase urme de noroi prin casă (pentru că au săpat ăștia de la primărie și acum nu mai am stradă la bloc ci doar noroi).Și pentru că io am fost cuminte, plângăcioasă și nefericită anul ăsta, îți scriu acum, de ziua mea, cam ce-aș vrea să-mi aduci, atunci când te plimbi prin lume cu daruri în sac. Adică citește mai sus și înțelegi tu, că doar d-aia ești TU Moș Crăciun și nu io 🙂

Reiau mulțumirile, care va să zică… Mulțumescu-ți și ție, BIBLIONET. Mi-ai schimbat viața și ai dat un alt sens profesiei mele. M-ai plimbat în lume, în locuri la care doar am visat. Mi-ai șoptit că tot ce visez poate deveni realitate și ai strigat la mine că pot. Pot să schimb, pot să transform, pot să adun oameni, idei și fapte care aduc bucurie, dezvoltare și sentimentul de apartenență. La grup, la comunitate, la lumea întreagă. Și-s mândră de tine. Și de mine ❤

Îți MULȚUMESC și ție, Iulian, pentru că ai apăsat butonul de panică din mine și m-ai plesnit peste suflet și minte cu faptul că sunt workaholică. Mă rog, dependentă de muncă. Ai reușit prin câteva cuvinte să-mi declanșezi ”butonul de panică” și să mă faci să reevaluez prioritățile.

Îți mulțumesc Anca V. pentru că ai fost unul din darurile pe care le-a adus Biblionetul în viața mea. Am primit de la tine har, magie și felul în care pot râde de toate cele lumești. Ești bestială!

Trebuie să-ți mulțumesc și ție Crina, pentru cum ai știut să aduci în mine cumpătarea și analiza. Sinceritatea și, din nou, analiza despicatului de fir în patru sau alegerea cumpătată a deciziei finale. Te iubesc tare mult (dar tu șii deja asta).

Și, cu toate plecăciunile sincere, cu sufletul deschis întru iubire, îți multumesc ție, Cristina V., pentru lecțiile date, de diplomație, zâmbete, gingășie și delicatețe. Mă simt specială în preajma ta și gata să fac tot ce mi-ai cere. Grozav talent ai :*

Mulțumesc, Anca pentru curajul ce-mi insufli, pentru atenția ta la detaliu și… pentru că mă iubești. Cu bune și rele. Să ai succes în munca grea ce ți-ai ales și nu uita: pentru mine chiar ești un exemplu!

Mulțumesc Ana musculița, pentru cum mă iubești și pentru cum se luminează fața ta când mă vezi. Nu credeam a exista pe lumea asta, atâta iubire și atâta zâmbet, special pentru mine ❤

Mulțumesc, Laura M., pentru că-mi amintești mereu cât de minunat e să visezi o lume mai bună și mai frumoasă. Pentru cum știi să faci ca spiritul Crăciunului (pe care-l iubesc atât de mult) să fie parte dintr-o lume nebună și de neoprit. Te iubesc mai mult decât îți poți imagina! Iar ție Alex, nu-ți mulțumesc. Doar TE IUBESC pentru cum știi a fi vesel, direct, sincer și pragmatic. Am atâtea de învățat de la tine…

Mirela P., ție îți mulțumesc pentru cum ai știut să-mi fii prietenă, dincolo de ani, de timp și de riduri. Dincolo de aparențe și dincolo de suflet. Te iubesc. Și-atât. Peste lume 🙂

Cristina B., ție îți mulțumesc pentru prietenie, înțelepciune și pentru gingășia cu care treci prin viață. Ca un zbor de fluture. Parcă, din altă dimensiune cosmică. Aaa, să nu uit: mulțumesc pentru cele mai frumoase mănuși pe care le-am avut vreodată. Și pentru cele mai ascunse puteri ale gândurilor noastre :*

Mulțumesc, Nicu Z., pentru că mi-ai deschis pofta pentru oameni și pentru formare (mai am de învățat, că e grele și frumoase 🙂 ). Ție, Bogdan G., pentru improvizație și zâmbet larg. Claudiu A., mulțumesc pentru tinerețe și delicatețe. Ție, Nicu S., pentru profesionalism dăruit cu energie iar ție Alin G., pentru lipsa de orgoliu, pentru că fumezi cu mine și pentru cum știi să fii tu, în fiecare clipă. Daniel V., mulțumesc pentru corectitudine și promptitudine dar și pentru cum trebuie să fii de perseverent când îți dorești ceva cu adevărat. Mihaela V., îți mulțumesc pentru că mi-ai arătat ce înseamnă pasiunea și efortul. Și, mai ales, pentru cum trebuie să lupți pentru visele tale. Mă înclin…

Mulțumesc, Paul B. pentru că m-ai învățat cum să gestionezi o echipă mică ce a știut să facă lucruri mari pentru un întreg sistem. Cu diplomație, încredere și viziune. Fantastice lecții de viață mi-ai dat 🙂 Mulțumesc, Ralu I.pentru cum ai știu să-mi arăți ce este iubirea pentru familie și oameni iar ție Paul Z. pentru că-mi amintești de respect și cuviință, de calitate și personalitate. Laura B., mulțumesc pentru cum știi să mă faci să mă simt iubită și frumoasă. Iulia I., mulțumesc pentru cum am învățat amândouă să trecem peste prejudecăți și cuvinte. Te iubesc! Ralu, mulțumesc pentru câte fotografii extraordinare faci și le împărtășești cu noi. Pentru cum știi să pui suflet în ele și să-mi faci viața mai frumoasă prin talent, imaginație și culoare.

Marilena Ș., mulțumesc pentru cum ai știut să mi te bagi pe gât și în suflet, atunci când credeam că nu mai vreau să cunosc niciun OM. Și pentru cum știi să rămâi acolo, cu bucurie, simțul umorului și sinceritate. Jos pălăria în fața ta, om drag și frumos! Mariana D., mulțumesc pentru talent, creativitate și optimism! Elena M., mulțumesc pentru zâmbet, implicare și răbdare! Doina si Ioana, mulțumesc pentru veselie și copilăria din voi, Ema, mulțumesc pentru cum ai devenit fluture sub ochii mei, Alexandra, te iubesc pentru cât de modestă ești și atât de talentată, Violeta, mulțumesc pentru că ești atât de profesoară iubită și deschisă la nou… Lucia, Andrada, Mădălina, Adrian, Mihai, Cristina, Tania, Ema, mi-e dor de voi și vă iubesc pentru cum creșteți și deveniți… Vă mulțumesc pentru încredere, susținere și vremuri trecute :*

Teo, mulțumesc pentru cum m-ai învățat să renunț la EGO și ce înseamnă umilința și răzbunarea. Lili, mulțumesc pentru cum mi-ai deschis ochii ca să nu mai am încredere în prietenii apropiați. În fața ta trebuie să mă înclin pentru cum ai știut cel mai bine (apăi, doar erai cea mai bună prietenă a mea, nu?) să lovești în ”călcâiul lui Ahile” și să mă dobori, cum n-am crezut că o poate face cineva… Ție Dana trebuie să-ți mulțumesc pentru cum ai știut a defini cel mai bine din viața mea, ce este trădarea și prostia, care mă urmăresc și acum…

Ție, Ramona S. vreau să-ți mulțumesc pentru cum știi a învârti cuvintele ca să atingi suflete și vieți. Ție Tiberiu L. îți mulțumesc pentru simțul umorului și claritatea cuvintelor ce definesc emoțiile din relații umane de toate felurile.

Nicol, Adrian, Corina și Mariana – colegii mei dragi, vă mulțumesc pentru cum m-ați primit la locul vostru de muncă, fără să mă simt ca o intrusă. Vă mulțumesc pentru răbdare și încredere. Pentru încurajare și îmbrațișări fără cuvinte. Și pentru că m-ați suportat plângând. :*

Lili C., mulțumesc pentru cum mă iubești și pentru cum mă vezi. Mi-aș dori să o fac și eu la fel dar, n-ar mai avea același farmec… Claudia R., te iubesc și îți mulțumesc! Pentru TOT și pentru TOATE cele împărtășite, împărțite, dăruite. Mă faci să mă simt specială 🙂
Anca, Mirela, Oana, Daniela – fetele mele dragi și de suflet, mulțumesc pentru că sunteți și, pentru că, fără voi, aș fi a nimănui. Mulțumesc pentru trecut, prezent și viitor. Prin voi și prin copii voștri, pe care îi iubesc nespus.

Aș putea mulțumi la nesfârșit, atât de mulți oameni cunosc și iubesc. Atât de mulți oameni mă cunosc, mă iubesc sau mă urăsc. Nu i-am cuprins pe toți și probabil puțini dintre voi au citit până la sfârșit, aceste rânduri. Chiar mi-aș petrece o zi din VIAȚĂ să mulțumesc tuturor celor care au dat sens vieții mele. De la care am învățat sau învăț. Zâmbind, plângând sau, în genunchi, copleșită de măreția timpului, a vieții, a prieteniei sau, pur și simplu, a urii și prostiei.

Toate mi-s lecții de viață. Toate (s)clipesc întru creșterea mea spirituală și personală. Și-am învățat că pot să dăruiesc. Și să primesc. Am înțeles că echilibrul este greu de găsit. Frumoasă-i căutarea lui.

Îmi doresc, pentru ziua de azi, să mai cred în mine. Să mai cred în oameni și în puterea lor de schimbare. Și a mea. Îmi doresc din suflet să conteze mai mult ceea ce duc mai departe din mine și nu cântarul idiot din baie sau prostia și invidia celor din jur.

Mai am timp pentru multe. Mai ales pentru mine și pentru familia mea. Știu că sunt frumoasă, deșteaptă și puternică. Și că mi-au murit lăudătorii… :)))) dar e ziua mea și am voie să uit de modestie, tristețe, lacrimi, supărări.

La mulți ani mie și vouă, tuturor celor care, într-un fel sau altul mi-ați atins sufletul. Și să nu UITAȚI cumva: MULȚUMIȚI azi cuiva!!! Nu contează cui și nu are importanță cum. E ziua în care MULȚUMIREA este un dar. Și eliberare. Și TIMP dat nouă pentru lucrurile și OAMENII frumoși care ne așteaptă.

Mulțumescu-ți ȚIE care ai citit tot ce am scris eu aici, azi, de ziua mea. Înseamnă foarte mult pentru mine dar și pentru tine. E clar că faci parte dintre OAMENII care mi-au atins sufletul și viața. Și care dau sens TIMPULUI ce mi-a rămas.

Te îmbrățișez cu dragoste,
MARGOceAZIesteZEN. Și mereu… :*

PS. Și pentru că am scris cam multe mulțumiri, în prea multe cuvinte pentru Facebook, o să-mi fac un blog. O să scriu despre mine și despre tine. Te rog să mă cerți dacă nu o voi face în fiecare zi. Sau macar o dată pe săptămână (fiți indulgenți, că e ziua mea azi :)) Și dați mai departe dacă vă place. Dacă nu, primesc șuturi, cârcoteli și bârfe. Mă fac să mă simt VIE. Și asta e tot ce contează.

PPS. Până ați terminat de citit toate astea, știți deja cui să mulțumiți azi, da? Sau deja ați făcut-o? Să-mi povestiți și mie… 🙂